Feeds:
Записи
Комментарии

Archive for the ‘folie’ Category

Snow. =_=

Sa socotim ca zapada de azi a fost un mic cadou de Craciun. De fapt, pentru mine n-a insemnat nimic special, dar dupa statusurile oamenilor » Ura!Zapada» ( si altele cu acelasi mesaj)  pot subintelege ca e un eveniment foarte important. Poate daca as avea dispozitie de sarbatoare, m-as bucura si eu. Ma simt goala launtric. Ceva nu-mi ajunge. Inainte era altfel. Ieseam cu prietenii, ne povesteam cum am impodobit bradul, am decorat casa, priveam oamenii ce duceau brazi taiati pe sanii si ne impartaseam dorintele de anul nou. Acum nu mai e nimic. Ograda e pustie. Linistea a coplesit tot in jur. Nu mai vad persoanele cu care comunicam inainte. Anul Nou nu mai are acea atmosfera magica ca inante. Toti stau in casa. Decoreaza brazi in «odnoklassniki» sau dau cadouri in «vkontakte».

What the hell?! Ma simt ‘forever alone’ =_= Fu*king holidays. De s-ar termina mai repede. Cind ma gindesc ca voi sta acasa 2 saptamini.. ma apuca groaza. Vreau la scoala. Ma voi face dependenta de computer. N-am cu cine iesi, vorbi. Toti m-au lasat balta. Stiu ca e vina mea. Dar nu vreau sa am treaba cu consecintele. Ahh! naivitatea mea umana. Ma simteam plictisita de toti, credeam ca n-am nevoie de nimeni si acum ma simt distrusa. Sorry, guys. ^^

Imi compar viata cu drumurile inzapezite de azi. Ele par jalnice. Toti se uita prin ferestre si «se bucura» primii zapezi din decembrie, dar nimeni n-a iesit sa se bucure pe deplin. N-are nevoie. Nimeni. Zapada se topeste si iar forever alone.

Zapada! Adu-mi fericere. Imi trebuie multa zapada. Sa acopere tot in jur. Totul sa fie alb si nevinovat.

Read Full Post »

fuck it.

Иногда бывает просто на всё наплевать. Наплевать на погоду, наплевать на школу, наплевать на людей. Особенно на людей.
 

Read Full Post »

Cute

^_____________^

Read Full Post »

«Te-ai schimbat»

Eram doar noi doua. Ne aflam in intunericul noptii, in intunericul vietii. Eram cuprinse de tacere. O tacere melancolica. Nu stiam ce sa spun. Acest fapt ma jena. Ma simteam neconfortabil si orice vorba ce imi venea in gind, mi se parea stingace. Ma uitam in pod, in parti, numai ca sa evit intilnirea privirilor noastre. Nu doream sa vada frica si confuzia ascunsa in aceasta privire. Ea parea intristata. Nu stiam la ce se gindea. Intr-un moment, mi-a spus:

— Te-ai schimbat.

Afirmatia ma lasase perplexa. Pentru un moment, parca s-a oprit totul. Ratiunea s-a intunecat, inima nu mai pulsa. Nu intelegeam ce se pertrece. Mi-am revenit repede.

— De ce? am intrebat-o eu

— Te-ai schimat. Nu mai am ce spune. Nu eu trebuie sa stiu motivele.

— N-am observat.

— Ar trebui.

— Presupunem. Te jeneaza?

— Nu ca m-ar jena. Nu sint deprinsa. E cam ciudat. Simt o atmosfera apasatoare. As vrea ca legatura dintre noi sa ramina la fel de stabila.

— De ce schimbarea mea ar afecta relatiile noastre? Prietenim din copilarie. Tin mult la tine. Cred c-o stii. N-ar trebui sa te afecteze. Mai ales ca ti-o inchipui. Eu nu simt schimbari.

— O stiam. Si ma afecteaza. Ai devenit prea inchisa. Nici macar nu pot sa-mi dau seama la ce te gindesti. Ce te tulbura..

— Inainte puteai? Nu ma gindesc la nimic. Incerc doar sa asimilez ce se intimpla.

— Puteam. O stii foarte bine. Si nu se intimpla nimic. Pur si simplu te-ai schimbat.

— E ceva negativ?

— Nu stiu.

-Pai de ce te ingrijorezi asa tare?

— Nu pot sa-mi inchipui consecintele. Poate ca vor fi negative.

— De ce?

— N-ai incredere in nimeni. Nu comunici cu nimeni. Mergi la scoala si stai in casa. Gata. Esti lipsita de alte activitati.

— Si ce e rau in aceasta? Comunic cu tine. Mi-e de ajuns.

— Totul. Cu mine. E prea putin. Te vei ruina singura.

— De ce?

— Asa e. Nu uita ce e viata.

— Ce e? Ceva special? Nu prea cred. Scriu asa prostii numa la romana.

— Inainte aveai alta parere.

— Uitasem. Pur si simplu mi-e dificil.

— Ce?

— Sa ma uit la tot si la toti ce ma inconjoara. Ma simt vinovata.

— Vinovata?

— Toti asteapta ceva de la mine. Nu inteleg ce.

— Toti?

— Toti cei la care tin si cei care tin la mine.

— Iar restul?

— Nu-mi pasa.

— Vezi. Te-ai schimbat!

— In ce sens?

— Inainte iti pasa de toti. Fericirea lor era mai importanta decit a ta.

— Si e rau ca m-am schimbat?

— In acest aspesct nu. Te stiu. Stii limitele.

— Cred.. Dar ce e negativ in schimbare?

— Nu mai vrei sa cauti partea buna in oameni. Crezi ca sint lipsiti de ea?

— Nu. Dar e ascunsa prea adinc.

— Tu nu mai ai interesul s-o vezi.

— Poate.

— Te temi sa suferi? Crezi ca daca te izolezi vei evita durerea?

— De ce nu? E o metoda buna.

— E absurda.

— Probabil. Dar imi convine.

— Te-ai schimbat.

N-am mai avut ce spune in apararea mea. Am tacut. A tacut si ea. S-a uitat mult timp la mine. Poate astepta un raspuns. Nu stiu. Peste ceva timp ea a adormit. Eu am ramas cu acest dialog imprentat in memorie. Scurt. Profund. Semnificativ. M-am gindit mult la aceasta discutie. Ma gindesc acum. Am vrut sa ma impart cu cineva. In acest caz, cu cititorul. Poate va gasi si el ceva important pentru el.

Read Full Post »

Bezna

Si incerc din rasputeri sa nu ma las dusa de val, dusa in bezna. Ma simt singura in lumea aceasta plina de miscare continua. Ma simt confuza, deoarece nimeni nu stie sa-si spuna «stop», sa faca o pauza. Nimeni n-are timp, chiar si pentru lucrurile ce-i sint dragi. N-am cui spune ce simt. Nu vreau. N-am nevoie de nimeni. Nu cred in oameni. Nu cred in mine.

Ma contopesc cu lumea, dar incerc sa ramin un individ aparte. Numesc lucrurile cu un nume generalizator, dar in minte am o denumire pentru fiecare detaliu. Ce ar fi , daca am spune tot ce am gindi? Ne-am ruina pe noi sau poate, i-am ruina si pe altii? Pentru orice exista o limita, dar citi din noi o gasesc?  Oare problema consta in egoismul oamenilor? Sau poate in dorinta de a fuge de sentimentalism? Oamenii sint duri. Eu. Tu. Toti. Se gindesc numai la interesele proprii. Restul n-are nici un pret, nici un sens. Ne prefacem ca ne pasa, ca pe urma sa putem scuipa in suflet. Scuipa de sus, scuipa cu superioritate. Noi scuipam in unii, altii scuipa in noi. Ne pastram sufletele deschise. Putem sa negam aceasta, insa, de fapt, credem in oameni. Pina la ultima suflare. Avem nevoie unul de altul.

Eu nu vreau sa am sufletul deschis. N-am nevoie de nimeni. Experientele, concluziile, ele ma sufoca. Imi opresc caile respiratorice. Nu-mi dau libertatea de a trai. Vreau tacere, independenta. Vreau sa ma descurc singura, dar nu pot. M-am saturat sa ma dezamagesc in oameni. Sa ma dezamagesc in mine. Problema e in mine. Sau in ei? Sau in noi? Ma ratacesc in nestiinta. Nu stiu care e drumul corect. Ma opresc. Ma simt deprimata. Ma simt singura. N-am de la cine cere ajutor.

Ma invat sa contez doar pe mine. Doar eu imi voi fi alaturi pina la sfirsit. E dificil. Nu m-am adaptat. Totul depinde de mine. Sint blocata in intuneric.

Read Full Post »

Folie.

Однажды пельмени назвали меня сумасшедшей, и я сварила их за это в кипятке.

Read Full Post »