Feeds:
Записи
Комментарии

Archive for the ‘about me’ Category

Show me your soul

Подумай о нас. Не как «Надя», а как другой человек. Что является более подходящим : смех или слёзы? Наша дружба стала такой убогой. Ты так не считаешь? Я не могу понять тебя, а ты не можешь понять меня.
Говорят ведь : парень с девушкой должны быть разными, чтобы дополнять друг друга; а подруги похожими, но почему? Мне это не известно. Нам всегда было так смешно с этого, ведь мы сущие противоположности, а так хорошо общаемся. Тогда у нас был общий круг общения, мелочные проблемы, любовные депрессии и мы могли поддерживать друг друга, потому что чувства были похожи.
А сейчас? Когда всё стало разным? Ты стала ходить «во двор», завела много новых приятелей, которых моё «я» не хотело ни за что принимать. Они мне казались на столько жалкими. Моё сердце пробуждалось против тебя, против твоих принципов. Я не могла тебя понять. Ты так много времени проводила с ними, заимствовала их привычки, их юмор, который мне казался какого-то деградировавшего уровня. Любовные треугольники, которые я не могла воспринять и туповатость твоих друзей. В какой то степени, меня это раздражало. Рождала во мне ненависть и безжалостность. Ревность, гордость — это чувства свойственные каждому человеку, к сожалению. Они поглощали меня. Всякие мерзкие и гнусные мысли как «Как можно меня променять? Мы так давно дружим. Мы же неразлучны.» Они и губили нашу дружбу. Искренние чувства зарывались куда-то глубоко, недосягаемо для меня, а боль и ненависть вспыхивали каждый раз когда я тебя видела.
Тогда я замкнулась в себе, ибо не хотела разрушать хоть то что осталось от когда-то крепкого союза. Мы перестали постепенно общаться. Перестали в тот момент, когда каждая минута проведённая вместе была дорога. И как ни странно мной начало обладать равнодушие. Мне это показалось на много хуже чем злоба, боль и всё что было раньше. Я всегда ассоциировала равнодушие с концом. Было ли оно внушённым? Понятия не имею. Но я пыталась бежать от него. Я переехала к бабушке, сказав тебе какой-то выдуманный предлог. Мне было стыдно признавать истинную причину : обычное желание просто быть ближе. На тот момент, я уже не умела проявлять свои чувства. Для меня это было невозможно. В душе я испытывала девственно чистую радость, непорочную, не знавшею ни зависти, ни гордости, ни ненависти, ни злобы; на лице и в поступках присутствовало равнодушие. Мне даже было стыдно плакать когда ты уезжала. Хоть я и радовалась за тебя, боль судорожно сжимала каждую клетку моего тела. Я ненавидела себя за это. Я должна была предстать сильной. В последний момент, я потеряла любой контроль над собой, мне казалось что моя душа и моё сердце разорвутся на части. Это было слишком тяжело осознавать ту мысль, что я не смогу тебя видеть, слышать, что теперь наши дружеские отношения подставлены под удар. Мне было страшно заглянуть в будущее. В то будущее, в котором ты отсутствуешь.
С тех пор, я познала все горячи, что так глубоко улеглись в моей душе. Осадок, даже самой малейшей печали, словно выплеснулся, вырвался из глубин и с ужасающей жестокостью стал травить мою душу.
Мне тебя не хватает. Я скучаю. Мне так неловко это писать. Я даже не знаю почему. Я всем говорю, что не испытываю никаких чувств в связи с твоим отъездом, хотя каждый вечер заливаюсь слезами тоски и горячи нашей разлуки. Я не знаю зачем я тебе это пишу. Просто не хочу, чтоб ты думала что мне плевать на всё. Я не всегда могу с тобой общаться и в разговорах пытаюсь сохранить хладнокровие, потому что не могу собственными руками убивать себя. Надеюсь, ты меня правильно поймёшь.

Реклама

Read Full Post »

fuck it.

Иногда бывает просто на всё наплевать. Наплевать на погоду, наплевать на школу, наплевать на людей. Особенно на людей.
 

Read Full Post »

«Te-ai schimbat»

Eram doar noi doua. Ne aflam in intunericul noptii, in intunericul vietii. Eram cuprinse de tacere. O tacere melancolica. Nu stiam ce sa spun. Acest fapt ma jena. Ma simteam neconfortabil si orice vorba ce imi venea in gind, mi se parea stingace. Ma uitam in pod, in parti, numai ca sa evit intilnirea privirilor noastre. Nu doream sa vada frica si confuzia ascunsa in aceasta privire. Ea parea intristata. Nu stiam la ce se gindea. Intr-un moment, mi-a spus:

— Te-ai schimbat.

Afirmatia ma lasase perplexa. Pentru un moment, parca s-a oprit totul. Ratiunea s-a intunecat, inima nu mai pulsa. Nu intelegeam ce se pertrece. Mi-am revenit repede.

— De ce? am intrebat-o eu

— Te-ai schimat. Nu mai am ce spune. Nu eu trebuie sa stiu motivele.

— N-am observat.

— Ar trebui.

— Presupunem. Te jeneaza?

— Nu ca m-ar jena. Nu sint deprinsa. E cam ciudat. Simt o atmosfera apasatoare. As vrea ca legatura dintre noi sa ramina la fel de stabila.

— De ce schimbarea mea ar afecta relatiile noastre? Prietenim din copilarie. Tin mult la tine. Cred c-o stii. N-ar trebui sa te afecteze. Mai ales ca ti-o inchipui. Eu nu simt schimbari.

— O stiam. Si ma afecteaza. Ai devenit prea inchisa. Nici macar nu pot sa-mi dau seama la ce te gindesti. Ce te tulbura..

— Inainte puteai? Nu ma gindesc la nimic. Incerc doar sa asimilez ce se intimpla.

— Puteam. O stii foarte bine. Si nu se intimpla nimic. Pur si simplu te-ai schimbat.

— E ceva negativ?

— Nu stiu.

-Pai de ce te ingrijorezi asa tare?

— Nu pot sa-mi inchipui consecintele. Poate ca vor fi negative.

— De ce?

— N-ai incredere in nimeni. Nu comunici cu nimeni. Mergi la scoala si stai in casa. Gata. Esti lipsita de alte activitati.

— Si ce e rau in aceasta? Comunic cu tine. Mi-e de ajuns.

— Totul. Cu mine. E prea putin. Te vei ruina singura.

— De ce?

— Asa e. Nu uita ce e viata.

— Ce e? Ceva special? Nu prea cred. Scriu asa prostii numa la romana.

— Inainte aveai alta parere.

— Uitasem. Pur si simplu mi-e dificil.

— Ce?

— Sa ma uit la tot si la toti ce ma inconjoara. Ma simt vinovata.

— Vinovata?

— Toti asteapta ceva de la mine. Nu inteleg ce.

— Toti?

— Toti cei la care tin si cei care tin la mine.

— Iar restul?

— Nu-mi pasa.

— Vezi. Te-ai schimbat!

— In ce sens?

— Inainte iti pasa de toti. Fericirea lor era mai importanta decit a ta.

— Si e rau ca m-am schimbat?

— In acest aspesct nu. Te stiu. Stii limitele.

— Cred.. Dar ce e negativ in schimbare?

— Nu mai vrei sa cauti partea buna in oameni. Crezi ca sint lipsiti de ea?

— Nu. Dar e ascunsa prea adinc.

— Tu nu mai ai interesul s-o vezi.

— Poate.

— Te temi sa suferi? Crezi ca daca te izolezi vei evita durerea?

— De ce nu? E o metoda buna.

— E absurda.

— Probabil. Dar imi convine.

— Te-ai schimbat.

N-am mai avut ce spune in apararea mea. Am tacut. A tacut si ea. S-a uitat mult timp la mine. Poate astepta un raspuns. Nu stiu. Peste ceva timp ea a adormit. Eu am ramas cu acest dialog imprentat in memorie. Scurt. Profund. Semnificativ. M-am gindit mult la aceasta discutie. Ma gindesc acum. Am vrut sa ma impart cu cineva. In acest caz, cu cititorul. Poate va gasi si el ceva important pentru el.

Read Full Post »

Bezna

Si incerc din rasputeri sa nu ma las dusa de val, dusa in bezna. Ma simt singura in lumea aceasta plina de miscare continua. Ma simt confuza, deoarece nimeni nu stie sa-si spuna «stop», sa faca o pauza. Nimeni n-are timp, chiar si pentru lucrurile ce-i sint dragi. N-am cui spune ce simt. Nu vreau. N-am nevoie de nimeni. Nu cred in oameni. Nu cred in mine.

Ma contopesc cu lumea, dar incerc sa ramin un individ aparte. Numesc lucrurile cu un nume generalizator, dar in minte am o denumire pentru fiecare detaliu. Ce ar fi , daca am spune tot ce am gindi? Ne-am ruina pe noi sau poate, i-am ruina si pe altii? Pentru orice exista o limita, dar citi din noi o gasesc?  Oare problema consta in egoismul oamenilor? Sau poate in dorinta de a fuge de sentimentalism? Oamenii sint duri. Eu. Tu. Toti. Se gindesc numai la interesele proprii. Restul n-are nici un pret, nici un sens. Ne prefacem ca ne pasa, ca pe urma sa putem scuipa in suflet. Scuipa de sus, scuipa cu superioritate. Noi scuipam in unii, altii scuipa in noi. Ne pastram sufletele deschise. Putem sa negam aceasta, insa, de fapt, credem in oameni. Pina la ultima suflare. Avem nevoie unul de altul.

Eu nu vreau sa am sufletul deschis. N-am nevoie de nimeni. Experientele, concluziile, ele ma sufoca. Imi opresc caile respiratorice. Nu-mi dau libertatea de a trai. Vreau tacere, independenta. Vreau sa ma descurc singura, dar nu pot. M-am saturat sa ma dezamagesc in oameni. Sa ma dezamagesc in mine. Problema e in mine. Sau in ei? Sau in noi? Ma ratacesc in nestiinta. Nu stiu care e drumul corect. Ma opresc. Ma simt deprimata. Ma simt singura. N-am de la cine cere ajutor.

Ma invat sa contez doar pe mine. Doar eu imi voi fi alaturi pina la sfirsit. E dificil. Nu m-am adaptat. Totul depinde de mine. Sint blocata in intuneric.

Read Full Post »

Fiction gives us a second chance that life denies us. (c).Paul Theroux

Oare ce rol joacă cărţile în viaţa noastră? Cît de mult pierdem fiind analfabeţi şi eliminînd prezenţa cărţilor în viaţa noastră de zi cu zi? Merită să ne aliem persoanelor care se deyvoltă doar fizic sau ar trebui să ne ghindim şi la o îmbogăţire spirituală?

Cărţile sunt un lucru divin şi lectura lor n-ar trebui realizată numai după curiculă sau în unele momente impunătoare. Citirea cărţilor nu trebuie să fie, în nici un caz, doar un mod de îmbogăţire a vocabularului sau un mod de a arăta mai cărturar şi mai special în faţa oamenilor ce te înconjoară. În aşa situaţia cartea n-are nici un farmec. Ceea ce stă pe primul loc, desigur e mesajul şi sensul. O carte citită e o lecţie a vieţii învăţată!

De mică îmi plăcea foarte mult să citesc şi mă deosebeam de colegi, avînd o viziune diferită asupra lumii şi vieţii. Am început să citesc la o vîrstă destul de fragedă : avem doar 4 ani.

Pe cînd eram copil, nu-mi plăceau cărţile de genul «Punguţa cu doi bani», «Gogoaşa», «Capra cu trei iezi» şi altele.. Preferam cărţi ca «Pippy Longstoking», Astrid Lindgren, «Le avventure di Cipollino», Gianni Rodari , «Robinson Crusoe» , Deniel Defoe , «Mizerabilii» , Victor Hugo (drept vorbind într-o variantă prescurtată pentru copii, ca apoi s-o recitesc în varianta întreagă). Nu observam atunci genul care-mi place, dar cu timpul am observat că personajele acestor cărţi dau dovadă de independenţă, ineditate şi curaj.

Am crescut pe aceste cărţi. Ele au fost cele, ce au pus baza lumii mele interioare. Ele m-au format ca personalitate, într-un mod saul altul. Văd o parte din mine în fiecare personaj şi acesta este lucrul care mă minunează cel mai mult la cărţi.

Acum citesc literatură diferită. M-am maturizat prea mult şi poate sînt cărţile, acelea care m-au maturizat prea devreme. În suflet aveam tot timpul speranţa la un happy-end, dar gîndindu-mă raţional ştiam prea bine care va fi finalul.

Aşa că, pe cînd unii se formau ca om, aflîndu-se influenţaţi de părinţi sau de prieteni (cei care ajung la un moment dat şi spun » Я знаю что такое быть уличным») , eu mă bazam pe cărţi şi formam o lume doar a mea.(poate acesta e motivul p’u care prefer singurătatea şi grupurile restrînse).

1. Ce carte nu ai imprumuta şi de ce?

Păi.. Pentru mine totul depinde de persoană. Am în lista mea, cărţi împrumutate de mult timp, care încă n-au fost restiuite. De fapt,nici nu sînt o pesoană iubitoare de a împrumuta cărţi. Pot oferi multe, dar de mică am fost învăţată de către bunica să nu dau cărţi ce-mi aparţin sau de care sînt responsabilă.

2. Ce carte nu ai recomanda si de ce?

N-am eu tendinţa aceasta de a «nu recomanda» cărţi. Fiecare are gusturile sale şi în jurul meu am puţine persoane, care citesc cărţi asemănătoare celor pe care le prefer eu. Just do it! Şi o să decizi singur ce reprezintă această carte pentru tine.

3. Ce carte nu ai cumpara si de ce?

Una ce e legată de vampiri. Mă dezgustă acest gen.

4. Ce carti nu ai citi niciodata si de ce?

Aş putea citi orice carte. Nu e sigur că aş termina-o sau că mi-ar plăcea, dar merită de încercat orice. Nu am pasiuni către un gen anumit.

5. Ce carte nu ai scrie niciodata si de ce?

Nu cred că aş scrie o carte de specie fentesy, deoarece nu mi-ar provoca interes şi nu aş putea acapara nici o a atenţie din parte celor din jur. Nu spun că nu-mi plac cărţi de aşa gen, îmi plac, dar daca merge vorba de rolul autoarei unei cărţi ar fi doar o carte realistă, ce ar arăta toate aspectele vieţii.

6. Care-ar fi prima carte pe care ai da-o, intru citire, copiilor tăi?

Cred că prima carte ar fi «Alice in Ţara Minunilor», Carroll Lewis. O reciteam de multe ori în copilărie şi cu toate că sînt cărţi care sînt mai corespunzătoare vîrstei pe care o vor avea, îmi doresc mult ca acesta să fie prima carte citită de ei însăşi.

7. Care a fost cartea copilariei tale?

«Pippy Longstoking», Astrid Lindgren. Cred că acesta a fost cartea care mi-a marcat copilăria, visele şi dorinţele. Scopurile şi modul de a reacţioana la anumite situaţii au fost influenţate de această carte.

8. Cartea pe care ai făcut-o cadou ultima dată, ai citit-o?

Nu. Nu îmi place să citesc cartea pe care am de gind s-o ca un cadou.

9. Ce carte ti-a marcat felul de a fi?

Cred că fiecare carte citită lasă un anumit semn în viaţă. Nu aş dori să numesc anumite cărţi, chiar dacă ele există.

10. Ce carte pe care ai citit-o ai lua-o cu tine pe o insulă pustie?

Aş lua «Întîmplările fericite şi nefiricite ale vestitei Moll Flanders», Daniel Defoe. Este o carte care m-ar susţine în orice situaţie. M-ar inspira şi nu mi-ar da să mă plictisesc.

11. Ce carte pe care n-ai citit-o, ai risca să o iei cu tine pe o insulă pustie?

«Lecţii de respiraţie», Anne Tyler. M-a fascinat denumirea. Aş lua-o.

12. Cum se numeste cartea pe care ai citit-o de cele mai multe ori?

Nu-mi place să recitesc vreo carte. Poate doar uneori îmi vine o dorinţă de a citi iar o anumită carte, dar in general nu, nu recitesc cărţi.

13. Numeste o carte plictisitoare.

Hmm, cred că «Declaraţie de dragoste», George Şovu şi «Baltagul» de Mihai Sadoveanu sînt nişte cărţi plictisitoare.

14. Numeşte-ne o carte pe care ai început-o, dar nu ai terminat-o.

«Viaţa pe un peron», O. Paller. N-aş spune că nu mi-a plăcut, dar în momentul cînd o citeam n-a corespuns stării mele. Bine că mi-am amintit. Ar trebui s-o continui.

15. Povesteşte-ne cum cumperi o carte.

Petrec în librărie destul de mult timp. Citesc descrierea din spatele cărţii, cîteva pagini din carte şi dacă îmi place o cumpăr.

16. La ce renunţi ca să cumperi o carte?

Nu cred că aş renunţa la multe. Avînd vîrsta pe care o am, cărţile pe care le citesc sînt luate din bibliotecă.

17. Cărţile cărei edituri îţi plac cel mai mult?

Nu pot să aleg o editură preferată, dar îmi place editura Univers(Colecţia Cotidianul), avînd o formatare speciala, după punctul meu de vedere.

18. Cât timp a trecut de cand nu ţi-ai mai cumpărat o carte? Cum se numeşte acea ultimă carte cumpărată?

N-a trecut mult timp. Recent mi-am cumpărat cartea «Următoarea poveste», C. Nootboom. Încă n-am reuşit s-o citesc, dar am o vacanţa întreagă să mă eliberez de presarea datoriilor la bibliotecă-

19. Ce carte/cărţi ai împrumutat ultima dată?

Am împrumutat cartea «Arta de a nu scrie un roman», J. K. Jerome. O carte interesantă, care merită atenţie.

20. Care este scriitorul român preferat?

Scriitorii mei români preferaţi sînt: Liviu Rebreanu şi Mircea Eliade. Fiecare roman mă frapează şi îmi lasă un sentiment plăcut de satisfacere.

21.Care este scriitorul străin preferat?

Sînt destul de mulţi, dar i-aş evedenţia pe: O.Wilde, Christensen, Hugo, Guy de Maupassant, Defoe, Coelho..

22. Ecranizarea cărei cărţi ai dori să o vezi?

Păi aş dori să văd «Donna Alba», G. I. Mihăinescu. Cred că ar fi un film frumos şi captivant.

23. Numeşte o carte a cărei ecranizare ţi-a plăcut mai mult decât romanul în sine.

Nu prea ştiu. Nu răspund la intrebare.

24. Numeşte o carte bună cu o ecranizare proastă.

Portetul lui Dorian Gray. Nu mi-a plăcut de loc, necătînd la faptul că ador romanul.

Read Full Post »